Exista aici încă din timpul vremelnicei ocupaţii Romane, cum unele izvoare atestă. În istoria maghiară e scris că a fost proprietate a Coroanei sub regii: Bela al IV-lea(1235-127o) şi Ludovic cel Mare(1342-1382). Regele Sigismund (1387-1437) dăruieşte castelul viteazului Şerb, de la care este moştenit de fiul său Vlaic(u), apoi de fiul său, Iancu de Hunedoara (Huniade ) Corvinul.În sala de parter a Cavalerilor (unde frescele murale sunt şterse şi poate că vor fi cândva restaurate, se află inscripţia "HIC OPUS FECIT FIEI MAG. d. IOHANES DE HUNYAD regi. Hugi. Gubna. A.d. MCCCCLII”. În traducere ,, Această operă a făcut-o marele Ioan de Hunedoara , guvernatorul Ungariei, în anul Domnului 1452”.
Aşadar, dincolo de disputele interminabile, numele lui Ioan este cel latinesc-româneşte pronunţat (scris ), ci nu Iancu, variantă pare-se slavonă, ori cehă. Ioan Corvinul îi dăruieşte castelul fiului său Matia Corvinul (iarăşi din latină, preluat sub forma Mathias- ung. şi "îndulcită( dezmierdativ ) de localnicii vremii în "Mateiaş ", pe care –l numeşte atunci "Conte de Hunedoara…Viitorul Rege al Ungariei, cel mai mare ,o va lua de soţie pe Beatrix de Frangepan .
După moartea regelui Matia, Beatrix se mărită cu contele George de Brandenburg. Deoarece Beatrix, ca şi fiii ei de la primul bărbat (Regele ), mor în scurtă vreme, castelul va trece în posesiunea Contelui George, care duce arhiva Corvinilor la Anspach, iar castelul şi moşiile aparţinătoare le amanetează. Ne imaginăm ce tezaur s-a înstrăinat, poate irecuperabil, cu acest nefericit episod. Amintesc şi existenţa la Bratislava a unei "Biblioteci Corvina " ,despre care nu se vorbeşte nimic, deocamdată, în lumea cercetătorilor.Revista Provincia Corvina va apela oficial la nivel cultural pentru o eventuală explorare, poate că şi la Anspach.
În anii 2526-1618, regăsim castelul în posesiunea familiei Torok de Enying. Un episod dramatic, parcă scos din straniul Ev Mediu englezesc, în curtea Castelului a avut loc o execuţie pentru neloialitate familială : în 1557, a fost decapitată Borbala Balassa ( Barbara Bălaşa ) şi de aici o legendă demnă de menestreli, pare-se cântată prin vremuri la alte curţi, de trubaduri .
Dacă ar fi să extragem de aici un subiect, nimic mai potrivit pentru un film de epocă, bunăoară cum celebrul "Ana celor o mie de zile "Dar, poate vor avea alţii banii necesari. Istoria teribilă a acestui castel continuă : În anul 1534, princepele Zapolya, împreună cu Emerik Czibac, dau foc castelului, urmare unor intrigi nelămurite .
Refăcut, castelul este amanetat lui Gavrila Bethlen de către Ştefan Torok, contra sumei de 12.ooo de florini.În această peridoaă, are loc un nou incendiu devastator, dar a venit o vreme fastă : Principele Ardealului, cel mai important, despre care am scris într-un număr trecut "Agero" … este ales domnitor. Va domni între 1619-1624. El amplifică interiorul cu zidiri noi, clădind Tractul Bethlenian . la Sud- Estul Castelului, apoi înalţă şi etajul de sus, cu turnul numit "Ne Boisa”(în sârbă însemnând Nu te teme ".
După ce Princepele moare, castelul trece în posesiunea fiului său Ştefan Bethlen, apoi este transmis lui Petru Bethlen, iar la 1684 altui Ştefan Bethlen senios. De la acesta îl moşteneşte fiica sa, Catharina, măritată Zolyomi. Ea clădeşte partea vestică şi dă curţii forma relativ pătrată, cea actuală. Un atac al pricepelui George Takoczy în 1659, incendiază din nou Castelul. De fiecare dată, el este clădit mai optim, mai stăruitor. În anul 1671 este posesor al acestuia Apaffy al II-lea, iar la 1723 Catalina Apaffy, care decedând la 1724, i se cedează Castelul "Erarului Regesc ".
Împăratul Francisc I-ul petrecând în 1817 trei zile la Hunedoara, predă suma de 3o.ooo de florini aur pentru restaurarea castelului.
În perioada absolutismului, la 1852, fiind încartiruit în castel Oficiul Austriac BEZIRKSMA ( administraţia teritorială a vremii ), silit să se mute urgent, deoarece izbucneşte alt incendiu în noaptea de 13 Aprilie 1854, noaptea la orele 23, cum spun cronicile.
După incendiu, a rămas descoperit până în 1868, când Francisc Schuler începe, iar după moartea lui continuă Emerik Steindl (1871)- duce mai departe lucrările de restaurare .
Din 1874, acesta abzice conducerea lucrărilor şi se convine (prin vot) pe baza unui plan de lucru al arhitectului Ministrului de finanţe Wagner, suma de 66671 florini aur pentru restaurarea castelului. Din anul 188o, acesta trece de la ministerul de finanţe, la ministerul cultelor, şi anume la secţia Monumente istorice ale ţării. Restaurarea complectă ce urmează, la 19o7, este completă şi conformă vechiului stil în care s-a zidit..
Biblografie : Arhiva revistei "Provincia Corvina "; Arhiva tipografiei Iosif Watcher. Theodor Popa, -Castelul din Hunedoara ", 1931 . Nicolae Cerişer, director manager actual al Muzeului Corvinilor.
Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susţinut de patru piloni masivi de piatrã, plasaţi în albia pârâului Zlaşti (foto Podul de acces), lãsând în urmã curtea husarilor şi nişa ce adãposteşte statuia Sf. Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor şi al trecererilor peste apã.
Primul obiectiv major este Turnul nou de poartã, de formã rectangularã, turn care impresionezã prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spaţiu boltit (foto Turnul nou de poartă - coridor de intrare), fiind de notat prezenţa locului de gardã, unde este şi o vatrã de foc, aici aflându-se la acest moment casa de bilete. De aici se ajunge, cu uşurinţã, în închisoarea castelului, care pãstreazã o uşã masivã de lemn (foto Poarta închisorii).
Loggia Matia se aflã la ieşirea din Turnul nou de poartã, în partea stângã, fiind consideratã cea mai timpurie manifestare, în domeniul arhitecturii, a Renaşterii. La etajul loggiei se mai pãstreazã unica picturã laicã în frescã din Transilvania acelei perioade, precum şi Camera de Aur, spaţiu de adăposteşte expoziţia "Obiecte din colecţiile Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara”.
Capela este plasatã pe latura esticã a castelului, accesul aici fiind posibil prin scara interioarã a Loggiei Matia, ajungându-se în tribuna capelei.
Camera domniţelor, se aflã plasatã la primul nivel al Turnului nou de poartã, deasupra coridorului de intrare în castel. Iniţial, a fost doar un nivel de apãrare în acest turn, iar în secolul al XVII-lea este tranformat în camerã de zi pentru doamnele din castel. Aici se poate vedea un set de mobilier aparţinând secolului al XIX-lea, stilului eclectic, compus dintr-o masã, servantã, dulap .
De aici, traversând Scara spiralã, se intrã în Sala Dietei, salã plasatã la etajul Palatului Mare. Este construitã în stil gotic târziu, interiorul ei fiind modificat radical în secolul XVII în vremea lui Gabriel Bethlen, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatrã, şi compartimentarea ei, rezultând încãperi cu functionalitãţi diverse. De menţionat este faptul cã la primul nivel, rezultat în urma acestei intervenţii, se pãstreazã urmele unei picturi în frescã, ce prezintã nobili şi imagini de fortificatii ale vremii.
La ieşirea din Sala Dietei, în partea dreaptã se aflã o scarã de piatrã, ce conduce la etajul Turnului Capistrano, spaţiu ce avea ca destinaţie în secolul al XV-lea gãzduirea cãlugãrului Ioan de Capistrano .
Ieşirea din Turnul Capistrano se face pe aceeaşi scarã, în partea dreaptã fiind o scarã ce conduce la al doilea etaj al Palatului sudic, în camerele folosite în secolul al XVIII-lea ca şi birouri pentru Administraţia minelor de fier din Munţii Poiana Ruscã. În prezent aici se aflã expoziţia de etnografie .
De aici, se trece în camera cunoscutã sub numele de platforma Turnului nou de poartã, construitã în secolul al XVII-lea ca şi spaţiu de depozitare a muniţiilor. Aici este amenajatã expoziţia de arheologie (foto Expoziţie arheologie)
Din aceastã expoziţie se iese prin expoziţia de etnografie, se coboarã pe o scarã de lemn spre primul nivel al Palatului sudic, în atelierele mesteşugãreşti care deserveau administraţia minierã (foto Faţada palat administrativ).
De aici se iese din nou în curtea interioarã a castelului, iar în partea dreaptã se intrã pe coridorul de la parterul Turnului vechi de poartã, un turn de formã rectangularã, prevãzut cu douã niveluri de apãrare (Turnul vechi de poartă). Turnul vechi de poartã a fost pictat în frescã în vremea regelui Matia, urme din aceasta încã fiind vizibile pe latura nordicã. Şi aceastã parte castelului a fost modificatã în vremea principelui Gabriel Bethlen, acesta desfiinţând intrarea de secol XV şi construind în faţa turnului un bastion defensiv, numit Turnul alb (Turnul Alb)
Folosind galeria neo-goticã (foto Faţada neogoticã a palatului estic) se pot vedea câteva camere de locuit, plasate la primul nivel al Palatului mare dinspre oraş, încãperi ce pãstreazã o serie de elemente de facturã renascentistã târzie. De aici, se poate vizita sufrageria acestui palat.
Revenind în curtea interioarã, circuitul continuã cu vizitarea fântânii, care este însoţitã de prezentarea unei inscriptii, plasate pe unul dintre contraforţii capelei .
De aici se viziteazã terasa de artilerie, uşor modificatã în secolul al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasã perspectivã spre groapa urşilor, palatul nordic, capelã şi curtea fântânii, dar şi spre oraşul contemporan.
Primul obiectiv major este Turnul nou de poartã, de formã rectangularã, turn care impresionezã prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spaţiu boltit (foto Turnul nou de poartă - coridor de intrare), fiind de notat prezenţa locului de gardã, unde este şi o vatrã de foc, aici aflându-se la acest moment casa de bilete. De aici se ajunge, cu uşurinţã, în închisoarea castelului, care pãstreazã o uşã masivã de lemn (foto Poarta închisorii).
Loggia Matia se aflã la ieşirea din Turnul nou de poartã, în partea stângã, fiind consideratã cea mai timpurie manifestare, în domeniul arhitecturii, a Renaşterii. La etajul loggiei se mai pãstreazã unica picturã laicã în frescã din Transilvania acelei perioade, precum şi Camera de Aur, spaţiu de adăposteşte expoziţia "Obiecte din colecţiile Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara”.
Capela este plasatã pe latura esticã a castelului, accesul aici fiind posibil prin scara interioarã a Loggiei Matia, ajungându-se în tribuna capelei.
Camera domniţelor, se aflã plasatã la primul nivel al Turnului nou de poartã, deasupra coridorului de intrare în castel. Iniţial, a fost doar un nivel de apãrare în acest turn, iar în secolul al XVII-lea este tranformat în camerã de zi pentru doamnele din castel. Aici se poate vedea un set de mobilier aparţinând secolului al XIX-lea, stilului eclectic, compus dintr-o masã, servantã, dulap .
De aici, traversând Scara spiralã, se intrã în Sala Dietei, salã plasatã la etajul Palatului Mare. Este construitã în stil gotic târziu, interiorul ei fiind modificat radical în secolul XVII în vremea lui Gabriel Bethlen, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatrã, şi compartimentarea ei, rezultând încãperi cu functionalitãţi diverse. De menţionat este faptul cã la primul nivel, rezultat în urma acestei intervenţii, se pãstreazã urmele unei picturi în frescã, ce prezintã nobili şi imagini de fortificatii ale vremii.
La ieşirea din Sala Dietei, în partea dreaptã se aflã o scarã de piatrã, ce conduce la etajul Turnului Capistrano, spaţiu ce avea ca destinaţie în secolul al XV-lea gãzduirea cãlugãrului Ioan de Capistrano .
Ieşirea din Turnul Capistrano se face pe aceeaşi scarã, în partea dreaptã fiind o scarã ce conduce la al doilea etaj al Palatului sudic, în camerele folosite în secolul al XVIII-lea ca şi birouri pentru Administraţia minelor de fier din Munţii Poiana Ruscã. În prezent aici se aflã expoziţia de etnografie .
De aici, se trece în camera cunoscutã sub numele de platforma Turnului nou de poartã, construitã în secolul al XVII-lea ca şi spaţiu de depozitare a muniţiilor. Aici este amenajatã expoziţia de arheologie (foto Expoziţie arheologie)
Din aceastã expoziţie se iese prin expoziţia de etnografie, se coboarã pe o scarã de lemn spre primul nivel al Palatului sudic, în atelierele mesteşugãreşti care deserveau administraţia minierã (foto Faţada palat administrativ).
De aici se iese din nou în curtea interioarã a castelului, iar în partea dreaptã se intrã pe coridorul de la parterul Turnului vechi de poartã, un turn de formã rectangularã, prevãzut cu douã niveluri de apãrare (Turnul vechi de poartă). Turnul vechi de poartã a fost pictat în frescã în vremea regelui Matia, urme din aceasta încã fiind vizibile pe latura nordicã. Şi aceastã parte castelului a fost modificatã în vremea principelui Gabriel Bethlen, acesta desfiinţând intrarea de secol XV şi construind în faţa turnului un bastion defensiv, numit Turnul alb (Turnul Alb)
Folosind galeria neo-goticã (foto Faţada neogoticã a palatului estic) se pot vedea câteva camere de locuit, plasate la primul nivel al Palatului mare dinspre oraş, încãperi ce pãstreazã o serie de elemente de facturã renascentistã târzie. De aici, se poate vizita sufrageria acestui palat.
Revenind în curtea interioarã, circuitul continuã cu vizitarea fântânii, care este însoţitã de prezentarea unei inscriptii, plasate pe unul dintre contraforţii capelei .
De aici se viziteazã terasa de artilerie, uşor modificatã în secolul al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasã perspectivã spre groapa urşilor, palatul nordic, capelã şi curtea fântânii, dar şi spre oraşul contemporan.
Pictura interioară este repartizată pe toată suprafaţa disponibilă conform schemelor tradiţionale, îmbogăţită însă prin subiecte mai puţin obişnuite în Moldova, dar familiare pentru Muntenia (Cortul Mărturiei, în altar).
Naosul cuprinde un mozaic miniatural de întâmplări din Viaţa lui Iisus, trei imagini ale Genezei unde natura, peisajul ies în prim plan (sunt tratate cu generozitate şi semnificativ, zugravii plasând fără sfială în ambianţa persano-mediteraneeană maci, garofiţe şi viţă de vie), Tabloul votiv bogat în personaje. Unică în pictura noastră este iconografia ocniţei (Viaţa lui Moise), tot miniaturizată, unde apar şi căţei, purcei, ba chiar evrei cu căciuli ţuguiate, elemente laice de sorginte locală, în timp ce Maica Domnului (pe boltă) are flori în nimb şi este încorporată unui peisaj montan. Alte sute de scene descriu, în pronaos, Viaţa Sfântului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele, imagini din Viaţa Sfântului Nicolae ce se desfăşoară în ambianţă marină. Pridvorul întâmpină, ca de obicei, cu Judecata de Apoi şi o foarte pământeană relatare istorică: Întâmpinarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la curtea lui Alexandru cel Bun. Suceviţa, ultima biserică din Bucovina zugrăvită pe faţade (1596), monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară, este un "testament al artei vechi moldoveneşti" (Paul Henry). Tradiţia şi inovaţia se împletesc original şi pitoresc într-o desfăşurare multicromă dominată de verdele cu "intensitatea smaraldului şi vigoarea ierbii proaspete după ploaie". 
Zugravii, fraţii moldoveni Sofronie şi Ion, s-au dovedit buni cunoscători ai rânduielilor iconografice, dar şi ai arhitecturii italiene (Imnul acatist, la sud) sau ruseşti (Pocrovul, între ferestrele gotice); scenele şi personajele din Arborele lui Iesei (peretele de sud) apar cel puţin la fel de importante ca peisajul (element de prim plan la Moldoviţa ori Voroneţ), iar cele şapte registre pe orizontală ale Rugăciunii tuturor sfinţilor (Cinul) de pe abside impune prin puterea de sugestie şi colorit. Revelatoare şi definitorie pentru Suceviţa rămâne însă Scara lui Ioan Climax (la nord), cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinţei într-o primă judecată imediat după moarte şi una din cele mai valoroase compoziţii ale picturii medievale româneşti; aici, Vămile văzduhului nu mai dau nici o şansă păcătoşilor. Peretele de vest nu are pictură; se spune că zugravul care lucra în paralel pentru Movileşti şi la mănăstirea Teodoreni (Burdujeni) a căzut de pe schela Suceviţei şi a murit (semn rău…).
Muzeul mănăstirii este în posesia uneia dintre cele mai bogate şi mai preţioase colecţii de artă medievală din Moldova: acoperămintele de morminte ale domnitorilor Ieremia (1606) şi Simion Movilă (1609), capodopere ale broderiei, totodată printre cele mai reuşite portrete laice din epocă: epitaful cu 10000 de mărgăritare (1597), caseta de argint cu părul doamnei Elisabeta, soţia lui Ieremia Movilă (vezi N. Iorga - Doamna lui Ieremia, C. Gane - Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe).
